TESTAMENTUL – definiție și caractere juridice
1. DEFINIȚIE
Testamentul – ca și act care stă la baza transmisiunii testamentare a moștenirii – este definit în art 1034 Cod Civil ca fiind “actul unilateral, personal și revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.”
2. CARACTERE JURIDICE
Din analiza definiției legale a testamentului rezultă caracterele juridice ale acestuia, elemente foarte importante pentru practica notarială întrucât, în ansamblul lor, fac din testament un act juridic special, supus unor condiții de fond și de formă specifice, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun.
Este un act juridic unilateral. Testamentul este un act juridic întrucât presupune o manifestare de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice și este unilateral întrucât presupune numai manifestarea de voință a autorului său.
Din acest punct de vedere, testamentului îi sunt aplicabile și precederile art 1324-1325 Cod civil care reglementează actul juridic unilateral. Fiind un act juridic, testamentul trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond cerute pentru valabilitatea actelor juridice.
În plus, în măsura în care va conține unul sau mai multe legate – și trebuie să recunoaștem că cea mai mare parte a testamentelor conțin cel puțin un legat – testamentul va trebui sa îndeplinească și condițiile cerute de lege pentru liberalități.
Manifestarea de voință aptă de a produce efecte juridice este cea a testatorului, fără a avea vreo importanță manifestarea de voință ulterioară a beneficiarilor testamentului.
Este un act juridic personal. Aceasta înseamnă că testamentul nu poate fi întocmit decât de către parte personal, fără a se admite reprezentarea.
Înțelegem prin aceasta că testamentul nu se va putea încheia prin intermediul unui mandatar, al unui reprezentant legal sau al unui avocat. Manifestarea de voință trebuie să fie obligatoriu a părții, exprimată personal, într-una dintre formele prevăzute de lege.
Caracterul personal al testamentului se justifică prin importanța pe care acesta o are precum și prin consecințele pe care le implică. Astfel, având în conținutul său dispoziții de ultimă voință ale autorului, se vrea ca acestea să fie conforme cu voința internă a celui care încheie actul și să reprezinte exact ultimele sale dorințe.
Ori, pe de o parte, se presupune că un reprezentant poate, voit sau nu, să altereze voința testatorului sau să încheie actul necunoscând în totalitate voința acestuia și, pe de altă parte, se poate presupune deasemenea că în intervalul de timp scurs între momentul acordării puterii de reprezentare și momentul încheierii efective a unui testament dorințele testatorului să se modifice.
Este un act juridic individual. Aceasta este o caracteristică ce rezultă atât din caracterul personal al testamentului caât și din prevederile art. 1036 NCC.
Astfel, este interzis sub sancțiunea nulității absolute, ca două sau mai multe persoane să-și afirme dispozițiile de ultimă voință prin același act, indiferent dacă testează una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț.
În reglementarea actuală această interdicție poartă denumirea de “testament reciproc”, denumire care poate genera anumite confuzii. Nu este vorba de reciprocitatea dispozițiilor testamentare, în sensul că părțile dispun una în favoarea celeilalte , ci numai de existența unor dispoziții testamentare aparținând a doua sau mai multe persoane și care sunt făcute prin intermediul aceluiași act, a aceluiași înscris.
Prin urmare, vor fi permise orice dispoziții testamentare cu caracter de reciprocitate, dacă sunt făcute prin acte diferite. Nu va fi admisă, însă, sub nici un motiv, încheierea unui singur act care să conțină dispoziții testamentare ale mai multor persoane, indiferent de beneficiarul acestora.
Sancțiunea nulității absolute trebuie să reprezinte un impediment insurmontabil la autentificarea unui asemenea testament, putând determina, în cazul în care parțile insistă în solicitarea lor, respingerea actului în conformitate cu prevederile art 6 din legea 36/1995.
Nu va fi admis deasemenea nici ca temei al transmisiunii moștenirii un testament conținând dispoziții de ultimă voință a doua sau mai multe persoane manifestate în cadrul aceluiași act, indiferent dacă îmbracă forma testamentului olograf, autentic sau privilegiat.